logo
Autentificare   

Autentificare clienti

Registrele de contabilitate

Ştiţi ce documente trebuie sa conţină Dosarul de personal ?

  • Documente obligatorii

Potrivit prevederilor Legii contabilității, registrele de contabilitate obligatorii sunt:

  • Registrul-jurnal (cod 14-1-1),
  • Registrul-inventar (cod 14-l-2)
  • Cartea mare (cod 14-1-3).

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinatia acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită în orice moment identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.

Registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă de registru, foi volante sau listari informatice, dupa caz.

Numerotarea paginilor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor.

Ştii la ce folosește Registrul-jurnal ?

Registrul-jurnal (cod 14-1-1) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează cronologic toate operațiunile economico-financiare.

Operațiunile de aceeași natură, realizate în acelasi loc de activitate (atelier, sectie etc.), pot fi recapitulate într-un document centralizator, denumit jurnal auxiliar, care stă la baza înregistrării în Registrul-jurnal.

Unitațile pot utiliza jurnale auxiliare pentru: operațiunile de casă și bancă, decontările cu furnizorii, situația încasării-achitării facturilor etc.

Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul, numarul si data documentului justificativ, explicații privind operațiunile respective și conturile sintetice debitoare și creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare operatiunilor efectuate.

Unitațile care utilizează jurnale auxiliare pot înregistra în Registrul-jurnal sumele centralizate pe conturi, preluate din aceste jurnale.

Editarea Registrului-jurnal se efectuează la cererea organelor de control sau în funcție de necesitațile proprii.

Persoanele fizice care desfasoara activitati independente si conduc contabilitatea în partida simpla, în conformitate cu prevederile legale, întocmesc Registrul jurnal de încasari și plati (cod 14-1-1/b), precum si alte documente de evidență prevazute de legislația în domeniu.

Ştiţi la ce folosește Registrul-inventar ?

Registrul-inventar (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele de activ si de pasiv, grupate în funcție de natura lor, inventariate de unitate, potrivit legii.

Registrul-inventar se întocmește la înființarea unității, cel puțin o data pe an pe parcursul functionarii unității, cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activitații, precum si în alte situații prevazute de lege, pe baza de inventar faptic.

În acest registru se înscriu, într-o forma recapitulativa, elementele inventariate dupa natura lor, suficient de detaliate pentru a putea justifica continutul fiecarui post al bilantului.

Registrul-inventar se completeaza pe baza inventarierii faptice a fiecarui cont de activ si de pasiv. Elementele de activ si de pasiv înscrise în Registrul-inventar au la baza listele de inventariere sau alte documente care justifica continutul acestora la sfârsitul exercitiului financiar.

În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul-inventar se înregistreaza soldurile existente la data inventarierii, la care se adauga rulajele intrarilor si se scad rulajele iesirilor de la data inventarierii pâna la data încheierii exercitiului financiar.

Pe baza Registrului-inventar și a balanței de verificare de la 31 decembrie se întocmește bilantul care face parte din situatiile financiare anuale, ale carui posturi, în conformitate cu prevederile Legii contabilității, si ale reglementarilor contabile aplicabile, trebuie sa corespunda cu datele înscrise în contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor de activ si de pasiv stabilita pe baza inventarului.

Ştiţi la ce folosește Registrul Cartea mare ?

Cartea mare (cod 14-1-3) este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar si sistematic, prin regruparea conturilor, mișcarea si existența tuturor elementelor de activ si de pasiv, la un moment dat.

Acesta este un document contabil de sinteza si sistematizare si contine simbolul contului debitor si al conturilor creditoare corespondente, rulajul debitor si creditor, precum si soldul contului. Registrul Cartea mare poate contine câte o fila pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate. Cartea mare sta la baza întocmirii balantei de verificare.

Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fisa de cont pentru operatiuni diverse.

Editarea Cății mari se efectuează la cererea organelor de control sau în functie de necesitățile proprii.

Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Registrul Cartea mare se pastreaza în unitate timp de 10 ani de la data încheierii exercitiului financiar în cursul caruia au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere sau distrugere, trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la constatare.

Persoanele fizice care utilizeaza tehnica de calcul trebuie sa asigure listarea acestora în orice moment pe parcursul celor 10 ani de pastrare.

Entitățile economice, care utilizează, potrivit legii, registre si formulare specifice privind activitatea financiară si contabilă, reglementate prin actele normative în vigoare, procedează la înscrierea datelor în aceste registre și formulare potrivit normelor specifice, prezentate în actele normative respective, precum si prezentelor norme metodologice privind documentele justificative si financiar-contabile.

 

 Surse : Codul muncii. Varianta PDF o puteţi descărca aici.

calendar evenimente
CECCAR
ceccar
contract1
contract2
contract3
fac
twit