logo
Autentificare   

Autentificare clienti

Venituri neimpozabile

Care sunt veniturile neimpozabile ?

 

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română ;

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative;

e) în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare, după caz.

Auditul oferă investitorilor garanţia :

  • Respectării principiilor contabile general admise şi a procedurilor interne stabilite de conducerea Întreprinderii ;
  • Reflectării în contabilitate a imaginii fidele clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderii ;
  • Realizării controlului informaţiilor financiare, avand o utilitate internă, pentru conducere, şi una externă, pentru clienţi, bănci, şi alte categorii. Este exercitat în scopul protejării patrimoniului şi asigurării credibilităţii informaţtiilor.
calendar evenimente
CECCAR
ceccar
contract1
contract2
contract3
fac
twit