logo
Autentificare   

Autentificare clienti

Cheltuieli

Care sunt documentele contabile principale ?

 

Art. 21: Cheltuieli

(1)Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

 (la data 31-dec-2009 Art. 21, alin. (1) din titlul II, capitolul II reglementat de partea 17^1 din Norme Metodologice din 2004 )

 (la data 31-ian-2012 Art. 21, alin. (1) din titlul II, capitolul II reglementat de partea 17^1 din Norme Metodologice din 2004 )

(2)Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:

a)cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către contribuabil;

b)cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (2), litera B. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 18^1 din Norme Metodologice din 2004 )

c)cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (2), litera C. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 83/2004 )

d)cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

e)cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;

 (la data 01-ian-2008 Art. 21, alin. (2), litera E. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 8. din Ordonanta urgenta 106/2007 )

f)contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (2), litera F. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 21^1 din Norme Metodologice din 2004 )

g)taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (2), litera G. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 22^1 din Norme Metodologice din 2004 )

h)cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;

i)cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (2), litera I. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 83/2004 )

 (la data 28-dec-2007 Art. 21, alin. (2), litera I. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 34^1 din Norme Metodologice din 2004 )

j)cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (2), litera J. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 83/2004 )

k)cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;

l)cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;

m)taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;

n)pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în următoarele cazuri:

 (la data 18-feb-2005 Art. 21, alin. (2), litera N. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 23 din Norme Metodologice din 2004 )

1.procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;

2.debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;

3.debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;

4.debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (2), litera N. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 83/2004 )

o)cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate;

p)cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărţile funciare sau cărţile de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/ concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate.

 (la data 05-sep-2011 Art. 21, alin. (2), litera N. din titlul II, capitolul II completat de Art. I, punctul 8. din Ordonanta 30/2011 )

r)cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale;

s)cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.

 (la data 01-ian-2012 Art. 21, alin. (2), litera P. din titlul II, capitolul II completat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta 125/2011 )

(3)Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:

a)cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2 % aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (3), litera A. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 24^1 din Norme Metodologice din 2004 )

b)suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

 (la data 01-ian-2007 Art. 21, alin. (3), litera B. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 11. din Legea 343/2006 )

c)cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi ori unităţi aflate în administrarea contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, pentru şcolile pe care le au sub patronaj, precum şi alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament;

 (la data 01-ian-2010 Art. 21, alin. (3), litera C. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 15. din Ordonanta urgenta 109/2009 )

d)perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (3), litera D. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 26^1 din Norme Metodologice din 2004 )

 (la data 10-iun-2004 Art. 21, alin. (3), litera D. din titlul II, capitolul II a se vedea referinte de aplicare din Norma din 2004 )

e)cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (3), litera E. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 11. din Ordonanta 83/2004 )

 (la data 04-iun-2005 Art. 21, alin. (3), litera F. din titlul II, capitolul II abrogat de Art. I, punctul 2. din Legea 163/2005 )

g)cheltuielile cu provizioane şi rezerve, în limita prevăzută la art. 22;

h)cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar, în limita prevăzută la art. 23;

i)amortizarea, în limita prevăzută la art. 24;

j)cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

 (la data 01-ian-2009 Art. 21, alin. (3), litera J. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 4. din Ordonanta urgenta 127/2008 )

 (la data 31-dec-2009 Art. 21, alin. (3), litera J. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 26 din Norme Metodologice din 2004 )

k)cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

 (la data 01-ian-2009 Art. 21, alin. (3), litera K. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 4. din Ordonanta urgenta 127/2008 )

 (la data 31-dec-2009 Art. 21, alin. (3), litera K. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 26 din Norme Metodologice din 2004 )

l)cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;

 (la data 01-ian-2008 Art. 21, alin. (3), litera L. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 8. din Ordonanta urgenta 106/2007 )

m)cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (3), litera M. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 28^1 din Norme Metodologice din 2004 )

n)cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii.

 (la data 01-mai-2009 Art. 21, alin. (3), litera N. din titlul II, capitolul II modificat de Art. 32, punctul 2. din capitolul V din Ordonanta urgenta 34/2009)

(4)Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

a)cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

 (la data 01-ian-2012 Art. 21, alin. (4), litera A. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta 125/2011 )

b)dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale;

 (la data 01-ian-2010 Art. 21, alin. (4), litera B. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 16. din Ordonanta urgenta 109/2009 )

c)cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi stocurile şi mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme;

 (la data 01-ian-2007 Art. 21, alin. (4), litera C. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 12. din Legea 343/2006 )

 (la data 28-dec-2007 Art. 21, alin. (4), litera C. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 31^1 din Norme Metodologice din 2004 )

d)cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;

e)cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;

 (la data 31-ian-2012 Art. 21, alin. (4), litera E. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 32^1 din Norme Metodologice din 2004 )

f)cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

 (la data 06-feb-2004 Art. 21, alin. (4), litera F. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 33^1 din Norme Metodologice din 2004 )

 (la data 30-oct-2007 Art. 21, alin. (4), litera F. din titlul II, capitolul II a se vedea recurs in interesul legii Decizia V/2007 )

g)cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

 (la data 01-ian-2012 Art. 21, alin. (4), litera H. din titlul II, capitolul II abrogat de Art. I, punctul 11. din Ordonanta urgenta 125/2011 )

i)cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia celor prevăzute la art. 20 lit. c);

 (la data 01-ian-2008 Art. 21, alin. (4), litera I. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta 106/2007 )

j)cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

k)cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III;

l)alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu excepţia prevederilor titlului III;

m)cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte;

 (la data 01-ian-2007 Art. 21, alin. (4), litera M. din titlul II, capitolul II rectificat de Actul din Rectificare din 2006 )

 (la data 28-dec-2007 Art. 21, alin. (4), litera M. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 35^1 din Norme Metodologice din 2004 )

n)cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

o)pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 22, precum şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n). În această situaţie, contribuabilii care scot din evidenţă clienţii neîncasaţi sunt obligaţi să comunice în scris acestora scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;

 (la data 01-ian-2005 Art. 21, alin. (4), litera O. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 12. din Ordonanta 83/2004 )

 (la data 01-ian-2007 Art. 21, alin. (4), litera P. din titlul II, capitolul II reglementat de partea 35 din Norme Metodologice din 2004 )

p)cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:

1.30/00 din cifra de afaceri;

2.20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale;

 (la data 01-ian-2010 Art. 21, alin. (4), litera P. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 17. din Ordonanta urgenta 109/2009 )

r)cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 (la data 02-ian-2005 Art. 21, alin. (4) din titlul II, capitolul II completat de Art. 1, punctul 3. din Legea 494/2004 )

s)cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile profesionale care au legătură cu activitatea desfăşurată de contribuabili şi care depăşesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. g) şi m).

 (la data 01-ian-2007 Art. 21, alin. (4), litera S. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 12. din Legea 343/2006 )

ş)cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora.

 (la data 01-ian-2008 Art. 21, alin. (4) din titlul II, capitolul II completat de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta 106/2007 )

t)50% din cheltuielile privind combustibilul, pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului. Prin excepţie de la prezentele prevederi, cheltuielile privind combustibilul sunt integral deductibile în situaţia în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;

2.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3.vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi;

 (la data 01-ian-2012 Art. 21, alin. (4), litera T. din titlul II, capitolul II modificat de Art. I, punctul 13. din Ordonanta urgenta 125/2011 )

ţ)cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în acţiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.

 (la data 01-ian-2012 Art. 21, alin. (4), litera T. din titlul II, capitolul II completat de Art. I, punctul 14. din Ordonanta urgenta 125/2011 )

(5)Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» deduce la calculul profitului impozabil următoarele cheltuieli:

a)cheltuielile reprezentând diferenţa dintre sumele cuvenite pe bază de contract de prestări de servicii cu Senatul, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvernul României si Curtea Constituţională pentru plata activităţii de reprezentare şi protocol şi cheltuielile înregistrate efectiv de regie;

b)cheltuielile efectuate, în condiţiile legii, pentru asigurarea administrării, păstrării integrităţii şi protejării imobilului «Palat Elisabeta» din domeniul public al statului;

 (la data 30-iun-2008 Art. 21, alin. (5), litera C. din titlul II, capitolul II abrogat de Art. IX, alin. (1), punctul 1. din Ordonanta urgenta 94/2008 )

(6)Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. deduce la calculul profitului impozabil cheltuielile aferente producerii şi emiterii permiselor de şedere temporară/ permanentă pentru cetăţenii străini, în condiţiile reglementărilor legale.

 (la data 30-iun-2008 Art. 21 din titlul II, capitolul II completat de Art. IX, alin. (1), punctul 2. din Ordonanta urgenta 94/2008 )

 
 

Auditul oferă investitorilor garanţia :

  • Respectării principiilor contabile general admise şi a procedurilor interne stabilite de conducerea Întreprinderii ;
  • Reflectării în contabilitate a imaginii fidele clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderii ;
  • Realizării controlului informaţiilor financiare, avand o utilitate internă, pentru conducere, şi una externă, pentru clienţi, bănci, şi alte categorii. Este exercitat în scopul protejării patrimoniului şi asigurării credibilităţii informaţtiilor.
calendar evenimente
CECCAR
ceccar
contract1
contract2
contract3
fac
twit